| GBP |
|
5.1794 |
| EUR |
|
4.2326 |
| USD |
|
3.328 |
| 30.08.2010 | ||
Consilierii locali PSD nu gândesc, votează
Subiectul principal al conferinţei a fost noua taxă anuală de supraveghere în valoare de 20 de lei, aprobată în consiliul local. Revoltat şi indignat, Andrei Iordache a încercat să pună problema din postura cetăţeanului de rând, afectat de această taxă apărută în condiţii de criză, deşi este greu de crezut că poate exista vreodată grad de comparaţie între starea sa materială şi cea a omului de rând. Lăsând de-o parte obişnuitele inepţii debitate pe marginea subiectului de acest veritabil Poc al politicii locale, varianta scurtă a subiectului este că pesediştii acuză Consiliul local că ar fi aprobat o taxă ilegală, invocând aliniatele unui articol de lege care nu ar avea legătură cu taxa respectivă. Culmea, taxa a primit însă şi aprobarea celor trei consilieri locali ai PSD. Scuza invocată este că cei trei reprezentanţi ai social democraţilor în Consiliul local nu au citit proiectul de hotărâre, pentru că l-ar fi primit cu cinci minute înainte de începerea şedinţei. Cu alte cuvinte, consilierii PSD nu citesc, nu gândesc, dar votează şi aprobă tot ce li se pune în faţă...
Pentru „rezolvarea” problemei, consilierul local PSD Emanuel Oproiu, care probabil s-a dezmeticit între timp după muştruluiala primită la partid, a primit însărcinarea să pregătească pentru următoarea şedinţă de CL un referat prin care va cere să se renunţe la această taxă. Va fi oare ceva de genul „dragi colegi, se pare că am fost prost”? Nu că ar fi prea departe de adevăr, dacă ne gândim că e vorba de acelaşi pesedist care, la o mai veche conferinţă de presă în care cerea cu tărie organizarea unui referendum în Slatina, întrebat de o ziaristă ce înseamnă referendum, a demonstrat că habar nu are...
În cazul în care nu se va renunţa la taxă, pesediştii ameninţă cu demararea unei campanii de strângere de semnături care va culmina cu cererea demisiilor primarului şi tuturor consilierilor locali.
Vrabia mălai visează...
Sub masca preocupării pentru binele oamenilor, Iordache încearcă de fapt să demareze o campanie mascată pentru alegerile locale. Visul său de a deveni „băiatul de la Prăvălia Slatina” este arzător, chiar dacă există mari şanse să nu fie niciodată ales de partid pentru a candida. Intrat într-un con de umbră fără funcţia de director la spitalul din Scorniceşti, Iordache încearcă să revină în atenţia opiniei publice, dar nu oricum. Încercând să şteargă imaginea pe care şi-a creat-o până acum, aceea de manager care a adus spitalul din Scorniceşti în pragul falimentului, vrea să se facă remarcat drept un „războinic al luminii”. Greu de crezut că ar avea vreo şansă, dar „vrabia mălai visează”... şi Iordache se foloseşte de orice lucru care, crede el, i-ar facilita accesul la postul mult râvnit.
Noul joc de imagine, cu campania de strângere de semnături pe stradă, când ar fi existat calea legală de contestare a unui act administrativ, nu este o tentativă jalnică de a încerca să crească în ochii slătinenilor. Întrebarea firească este de ce au aşteptat atât pesediştii până să ia o poziţie, dacă ar fi existat ceva ilegal la această taxă,? Şi mai ales, de ce au votat şi consilierii PSD? Chiar dacă ar fi primit proiectul cu cinci minute înainte de începerea şedinţei şi li s-a spus că e totul în regulă din punct de vedere juridic, ca şi consilier din opoziţie crezi pe cuvânt tot ce ţi se spune, sau citeşti, ca să te convingi?
Nina NEACŞU
|
Eforturile conducerii PD-L Olt de a-l impune în funcţia de inspector şcolar general pe Marin Ionică au eşuat încă o d...
|
Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, cel al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, şi min...
|





