Nr. 627

Arhiva Cauta
 
Prima pagina

 

 
Curs valutar
01.01.1970
 
Ai o stire ? Sesizeaza-ne
Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.
 
Publicitate
 
08.03.2010
Peste 1000 de salariaţi vor intra în şomaj tehnic
 
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt informează că 25 de societăţi comerciale oltene au depus la sediul instituţiei declaraţii privind intrarea în şomaj tehnic cu plata indemnizaţiei de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
 

Potrivit celor declarate de Daniel Ghiţă, purtătorul de cuvânt al ITM Olt, acest fapt se datorează prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr.4/2010 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială. “Este vorba despre 1087 de angajaţi din cadrul a 25 de societăţi comerciale oltene care vor intra în şomaj tehnic”, a precizat Daniel Ghiţă. Cu privire la actele necesare care trebuie depuse la sediul Inspectoratului de Muncă Olt, purtătorul de cuvânt al instituţiei informează că angajatorii trebuie să depună o declaraţie pe propria răspundere prin care se aduc la cunoştinţă motivele restructurării şi trimiterii în şomaj tehnic, declaraţie însoţită de anexa care să conţină numele persoanelor ce vor fi trimise în şomaj tehnic precum şi perioada de suspendare a activităţii. Totodată, mai trebuie depuse deciziile de suspendare a contractelor de muncă iar declaraţia trebuie depusă la ITM Olt înaintea înregistrării deciziilor de suspendare a contractelor de muncă.

Alina Badea

Vizualizari: 200
 
 
Comenteaza articolul
Nume*
Mesaj*
Introduceti codul din imagine*
 
* - campuri obligatorii
 
 
 
Barfe, zvonuri si cancanuri
 
Eveniment de intrebat
 
Sondaj
Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri, cu ce partid ati vota?
 




Voteaza Rezultate
 
Sondaj
Voteaza cel mai bun jucator de la ALRO in etapa a II-a
 













Voteaza Rezultate
 
 
 
Stiri din categoria Actualitate
Marii datornici către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt sunt persoanele care desfăşoară profesii liberale. Pot...
 
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt au solicitat ministerului de resort zece microbuze pentru transpor...
 
Până în data de 3 ianuarie 2011, unităţile de asistenţă medicală în care sunt examinaţi candidaţii pentru obţinerea p...
 
Preşedintele Traian Băsescu a reiterat într-o Ediţie Specială la TVR că trebuie să se renunţe la plata nemuncii. În a...
 
 
 
Titlurile editiei de azi
 
Prima pagina  |  Actualitate  |  Politica  |  Administratie  |  Eveniment  |  Social  |  Editorial  |  Sanatate  |  Gura targului  |  Cultura  |  Sport  |  Contact  |  Anunturi