12.3 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

„Trec printr-un moment greu, atât eu, cât și familia mea, care este îngrijorată, dar sunt pozitivă și încrezătoare”

- Advertisement -

– declară Ana Maria Ciaușu, secretar general PNL Olt, depistată cu COVID-19

Sunt tot mai multe cazuri de SARS-CoV-2 în Olt, iar virusul nu iartă pe nimeni. Auzim de infecții în rândul oamenilor simpli care ajung la spital cu simptomatologie specifică virusului, dar și al persoanelor cu funcții importante în instituții publice sau în rândul politicienilor. Doar în ultimele zile, în județul Olt au luat Coronavirus, după ce au intrat în contact cu pacienți pozitivați anterior, prefectul Florin Homorean, polițiști, pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Olt sau Spitalul Județean de Urgență Slatina, Andreea Asan, șeful Cancelariei Prefecturii Olt, și Ana Maria Ciaușu, secretar general al Organizației Județene Olt a Partidului Național Liberal. Tânăra politiciană nu este internată în spital, pentru că are simptome ușoare, însă recunoaște că trece printr-un moment greu, familia sa fiind îngrijorată pentru ea, dar are tot suportul din partea lor și va trece cu bine.

„Da, nu m-a ocolit virusul acesta, nu ocolește pe nimeni, din păcate. Toți suntem expuși în egală măsură infestării. Nu este deloc plăcut, șocul este foarte mare când primești așa o veste, dar eu sunt «pozitivă» din toate punctele de vedere”, ne-a declarat, contactată telefonic, Ana Maria Ciaușu.

Secretarul general al PNL Olt spune că a refuzat internarea în spital, având simptome ușoare, dar și pentru faptul că nu își dorește să îi ia locul unui alt bolnav care este mai grav.

„Am refuzat internarea pentru că, mulțumesc lui Dumnezeu, am simptome foarte ușoare și, din punctul meu de vedere, nu se cade ca eu să ocup un loc în spital al unui om cu probleme de sănătate mai grave. Medicul meu de familie mi-a prescris tratament, sunt monitorizată de DSP și Ambulanță, conform protocoalelor lor, prin telefon păstrăm legătura și totul este în regulă cu mine. Nu vă ascund că trec printr-un moment greu și eu și familia mea, ei fiind foarte îngrijorați pentru mine, dar, cu suportul lor și al celorlalți, trec cu bine! Mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis mesaje, am fost copleșită… Sincer, nu mă așteptam ca atât de mulți prieteni, cunoștințe, persoane care nu mă cunosc, să îmi fie alături și asta contează enorm pentru mine, ajută mult stării mele de spirit să știu că sute de oameni își îndreaptă gândurile lor bune către mine. Tuturor, chiar și celor care se bucură că eu sau colegii mei ne-am îmbolnăvit (sunt unii și așa), le urez multă sănătate, să respecte regulile de distanțare socială și măsurile de protecție sanitaă mai strict decât au făcut-o până acum!!!”, a conchis politiciana Ana Maria Ciaușu.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți