Publicat: sâmbătă 06.10.2012

Campionatul de fotbal se va desfăşura în perioada 5 – 23 noiembrie, la baza sportivă Raţ, şi este destinat tuturor societăţilor comerciale, instituţiilor private şi de stat, precum şi diferitelor tipuri de asociaţii, care se pot înscrie până pe data de 28 octombrie. Taxa de participare este de 2.000 de lei, fiind incluse costurile meciului (teren de fotbal, echipament sportiv pe durata meciului, minge, vestiar, arbitru). La finalul Ligii Solidarităţii, echipele clasate pe primele trei locuri vor fi premiate. Fiecare membru al echipei care va câştiga trofeul Cupa Liga Solidarităţii locul I va beneficia de cazare gratuită pentru două nopţi, într-un week-end, la pensiunea Zyttoo Predeal. Echipa care se va clasa pe locul doi va primi trofeul Cupa Liga Solidarităţii locul II şi câte un rând de echipament sportiv complet pentru fiecare membru al echipei, iar ultimul loc de pe podium va fi premiat cu Cupa Liga Solidarităţii locul III.
Asociaţia Nagual, înfiinţată în 2007, este o organizaţie independentă, nonprofit, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial, constituită în scopul schimbării opticii societăţii şi pacientului asupra conceptului de boală mintală.


Autor articol: Andreea STAICU706 vizualizari
Comenteaza si tu articolul:
Nume*
Comentariu*
 
Introduceti codul din imagine*
 
 
 
Nu exista comentarii
 
Adauga un anunt
Ai un anunt si nu stii unde sa il publici ?
 
Eveniment de intrebat
Cine a fost numit miercuri în ședința de BPJ al PNL Olt în funcția de prim vicepreședinte?

Marian Vasile, primarul comunei Studina

 

Publicitate
 
  

Barfe, zvonuri si cancan-uri
Barfe, zvonuri si cancan-uri
Prima pagina in format PDF

Ai o stire ? Sesizeaza-ne

Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.

 

Arhiva
TITLURILE EDITIEI DE AZI
Interviu
Actualitate
  • Copiii de la GPP nr. 7 Slatina, vizită la Staţia de Epurare
  • ANAF l-a suspendat din funcţie pe Florin Diaconescu
  • Trei instituţii din Slatina se mută în sediu nou
  • Elevii din Oboga şi Slatina, ocupanţii primului loc la concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa”
  • Start pentru Centura de Nord a Caracalului
  • Politica
  • PNL Slatina, tot în evaluare. Până la sfârşitul lunii iunie
  • Administratie
  • Baza sportivă de la Şcoala 5, preluată de primărie şi modernizată. Parcare sub terenul de fotbal
  • Ştrandul Progresul, tot la Ministerul Tineretului
  • Primăria Slatina, investiţii pentru încurajarea sportului
  • Eveniment
  • Sediul Jandarmeriei Olt, „luat cu asalt” de preşcolari
  • Etapa judeţeană a Concursului „Prietenii pompierilor”, câştigată de elevii din Slatina
  • Un bărbat din Slatina a dispărut de la căminul de bătrâni
  • Peste 150 de tineri olteni s-au înscris la instituţiile de învăţământ ale Jandarmeriei
  • Saivan distrus într-un incendiu puternic, la Drăgănești Olt
  • Social
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 31 MAI 2018
  • Delicvenţa juvenilă, pe înţelesul elevilor slătineni
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 30 MAI 2018
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 29 MAI 2018
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 25 MAI 2018
  • Editorial
    Sanatate
    Gura targului
    Cultura
    Sport
  • Ansamblul „Plaiurile Sîmbureştilor”, premiat la un festival de folclor din Bulgaria
  • Sfinţii Constantin şi Elena, prilej de sărbătoare în mai multe localităţi din judeţ
  • Ziua şi Noaptea Muzeelor, marcată de Muzeul Judeţean Olt
  • Sărbători în weekend la Sîmbureşti şi Potcoava
  • Ancheta
    Advertorial
    © Eveniment de Olt. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea ziarului Eveniment de Olt şi nu pot fi folosite fără acordul ziarului.