Publicat: duminică 21.04.2019

Însoțiți de liderii locali ai partidului, dar și de președintele Ludovic Orban, cei doi candidați liberali au luat parte apoi la o conferință de presă. „Pe parcursul zilei (vineri n.r.) am participat alături de invitații noștri la o întâlnire cu cetățenii orașului Balș, începând cu orele 10:00 și de la 13:00 ne-am întâlnit cu slătinenii”, a spus Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt.
Rareș Bogdan a vorbit despre primirea călduroasă de care a avut parte în Olt și în toată zona Olteniei. „Pentru mine, una dintre marile surprize ale acestei campanii începută în urmă cu 35 de zile în Oltenia, la Drăgășani, este județul Olt. Cred că este o zonă populată de oameni care mi se potrivesc sufletului, pentru că semănăm foarte mult. Au foarte multă căldură, efuziune, pasiune și sinceritate, chiar și atunci când intră în dialog cu tine și nu sunt neapărat de acord. Dar discută, dialoghează, venind cu argumente”, a spus Rareș Bogdan.
„Pentru mine nu mai este o surpriză faptul că Rareș Bogdan a fost primit cu atâta deschidere și emoție de către concetățenii noștri din Slatina și de locuitorii orașului Balș, deoarece noi am văzut în ultimele două săptămâni cât de bine l-au primit oltenii din Craiova, Mehedinți sau Vâlcea. Ca atare, credem că alegerea ca domnia sa să deschidă lista pentru europarlamentare a fost una corectă”, a spus Gigel Știrbu, deputatul PNL Olt despre primirea pe care candidatul liberal Rareş Bogdan a avut-o în judeţ.
Marian Jean Marinescu s-a alăturat echipei de campanie a PNL după ce joi a participat la ultima sesiune plenară a Parlamentului European, care a avut loc la Strasbourg. A explicat că, în calitate de raportor pentru politica de transport a Uniunii Europene, a propus majorarea bugetului destinat acestui domeniu important.
De la ora 19:00, liberalii au luat parte la prima ediție a galei „I. C. Brătianu”, la care au participat toți președinții de organizații locale și aleșii locali ai PNL Olt.

Autor articol: Simona Vîrban 371 vizualizari
Comenteaza si tu articolul:
Nume*
Comentariu*
 
Introduceti codul din imagine*
 
 
Mihaela
luni 22.04.2019 10:18
PNL Olt are un președinte din rândul “penalilor”! Nu trebuia cumva sa își dea demisia? Parca se lauda cu semnătura pe listele împotriva penalilor in funcții publice.
Ciuma rosie
luni 22.04.2019 07:51
Simonica Varban cea mai buna ziarista de la Evenimentul , cand mai pui articole cu Sponsorul tau Stanescu lasa oamenii sa comenteze articolul ca altfel se interpreteazaca te ar platii si pentru altceva
ptr. .
luni 22.04.2019 05:57
Este fratele maimutoiului din dreapta Gay-uţului Rares!
.
duminică 21.04.2019 15:45
Cine e maimutoiul din stanga lui Rares Bogdan (cum te uiti la poza)?
Adauga un anunt
Ai un anunt si nu stii unde sa il publici ?
 
Eveniment de intrebat
Ce sumă alocă Primăria Slatina pentru implementarea unei noi ediţii a programului „Primul meu ghiozdan”?

60.000 de lei

Publicitate
  
 
 

Barfe, zvonuri si cancan-uri
Barfe, zvonuri si cancan-uri
Prima pagina in format PDF

Ai o stire ? Sesizeaza-ne

Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.

 

Arhiva
TITLURILE EDITIEI DE AZI
Interviu
Actualitate
  • COMUNICAT DE PRESA
  • ANUNŢ
  • ANUNŢ
  • ANUNŢ
  • ANUNŢ
  • Politica
    Administratie
  • Satele oltenești, în continuă dezvoltare cu ajutorul fondurilor alocate prin PNDL
  • Eveniment
  • Scandal în urma unor neînțelegeri în trafic, la Slatina
  • Alexandra la 112: „Veniți repede că mi-e frică...”
  • DIICOT anunţă că Gheorghe Dincă nu a avut dosar penal în ultimii 15 ani
  • Conducerea IPJ Olt, completată cu doi adjuncţi
  • Suspectat de uciderea Alexandrei şi Luizei, Gheorghe Dincă şi-a retras contestaţia împotriva arestării preventive
  • Social
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 27 AUGUST 2019
  • Editorial
    Sanatate
    Gura targului
    Cultura
    Ancheta
    Advertorial
  • Sfaturi utile pentru alegerea unui credit online urgent
  • © Eveniment de Olt. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea ziarului Eveniment de Olt şi nu pot fi folosite fără acordul ziarului.