Prima răsucire la 180 de grade a venit din partea primarului de la Scorniceşti. Liberal în acte, pedelist doar la nivel declarativ, Constantin Nedelea şi-a redescoperit amorul pentru pesedişti, din partea cărora va candida cu speranţa că va mai obţine un mandat. Ce şanse are rămâne de văzut, cu atât mai mult cu cât nici liberalii nu stau cu mâinile în sân, dar despre candidatul lor la Scorniceşti vom vorbi cu altă ocazie.
Cum pentru PDL se pare că un necaz nu vine niciodată singur, un alt edil anunţat drept candidat democrat liberal a dat cu flit partidului. După o scurtă cochetăreală pe bază de alocare de fonduri cu PDL-ul, Florin Mateiana, primarul oraşului Potcoava, a revenit în barca liberalilor. De câteva zile, edilul şi-a mobilizat echipa şi a început să adune forţe proaspete pentru PNL. Băiat finuţ însă, ca să nu i se reproşeze că a încurcat lumea, Mateiana a anunţat public că lasă liber locul de candidat PDL la primărie. Mai mult decât atât, se zvoneşte că s-ar fi oferit să găsească chiar el pe cineva dispus să-i fie contracandidat dacă pedeliştii duc lipsă de personal…
Publicat: miercuri 22.02.2012
Autor articol: Nina Neacşu1007 vizualizari
|
||
Eveniment de intrebat
Ce director PDL a trecut de partea PSD?
Dorel Şteomlega.
Ai o stire ? Sesizeaza-ne
Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.
TITLURILE EDITIEI DE AZI