Publicat: marţi 19.03.2019

Poliţiştii de crimă organizată şi procurorii DIICOT, sprijiniţi de mascaţii din Olt, au descins pe 14 martie la locuinţa tânărului de 26 de ani, aici fiind găsită o cultură indoor de cannabis, constând în 59 de ghivece ce conţineau 63 de plante de cannabis, în stadii diferite de creştere, cu înălţimi cuprinse între 10 – 35 centimetri, împreună cu un sistem complet de înfiinţare şi dezvoltare vegetaţie – surse curent 600 W, lămpi pentru creşterea indoor a plantelor, ventilator, aerotermă, îngrăşăminte. „În fapt s-a reţinut faptul că, la începutul lunii februarie 2019, inculpatul a achiziţionat, de pe un site de profil, seminţe de cannabis, iar ulterior le-a plantat la domiciliul său din municipiul Slatina, înfiinţând o cultură indoor de cannabis, urmând ca după ajungerea la maturitate a plantelor să le recolteze şi să comercializeze mugurii de cannabis, cu suma de 50 lei gramul, către diverse persoane de pe raza municipiului Slatina”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.
Anchetatorii mai spun că slătineanul Mircea Cosmin Mateescu ar fi vândut droguri încă din anul 2018, iar până în prezent reuşise să comercializeze către diverse persoane din Slatina aproape un kilogram de cannabis. În urma percheziţiei de joia trecută, patru persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale, iar tânărul de 26 de ani a fost reţinut. 

Autor articol: Cătălin FIRCOIU619 vizualizari
Comenteaza si tu articolul:
Nume*
Comentariu*
 
Introduceti codul din imagine*
 
 
 
Nu exista comentarii
 

  

Adauga un anunt
Ai un anunt si nu stii unde sa il publici ?
 
Eveniment de intrebat
Ce investiţie a fost finalizată şi inaugurată recent în comuna Ianca?

Grădiniţa cu Program Normal din satul Potelu, un proiect realizat prin PNDL

Publicitate
  

Barfe, zvonuri si cancan-uri
Barfe, zvonuri si cancan-uri
Prima pagina in format PDF

Ai o stire ? Sesizeaza-ne

Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.

 

Arhiva
TITLURILE EDITIEI DE AZI
Interviu
Actualitate
  • Familie săracă, ajutată să aibă un Paște îmbelșugat
  • Anunț de presă
  • Inspectorii de muncă, controale pe şantierele temporare şi mobile de construcţii
  • Primele tomate oltenești, vândute la prețuri mari în piețe din București
  • Şase primării din județ cer autorizații pentru târgurile de miei
  • Politica
  • România în care „se poate”
  • Rareș Bogdan și Marian Jean Marinescu au stat de vorbă cu alegătorii din Slatina și Balș
  • Paul Stănescu, unul dintre cei mai activi parlamentari
  • Marian-Jean Marinescu: „Pe 26 mai alegem dacă rămânem de partea UE sau ne întoarcem cu faţa spre Est”
  • Administratie
  • Asfaltări în trei cartiere ale Slatinei
  • Clădiri publice, modernizate cu bani europeni
  • Aprobare pentru proiectul de extindere a sistemului video, la Slatina
  • Oltul se dezvoltă cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional
  • Primăria Slatina a pus la punct o strategie pentru fluidizarea traficului
  • Eveniment
  • Șase persoane implicate într-un accident produs pe o stradă din Caracal. O femeie și o adolescentă de 14 ani au ajuns la spital
  • Cherestea transportată ilegal, confiscată de poliţiştii olteni
  • Poliţiştii au tras focuri de armă pentru prinderea unor hoţi care au dat o spargere în Grădinari
  • Agenţi de poliţie, agresaţi de un bărbat din comuna Izvoarele
  • Incendiu de la un calculator la Hotelul Zytto din Slatina
  • Social
  • Direcția de Asistență Socială caută 100 de asistenți maternali
  • Zeci de bilete în staţiuni balneare, pentru pensionarii din Olt
  • Copiii din cadrul DGASPC Olt, în spectacol înainte de Paşte
  • Olimpiade naționale, organizate săptămâna viitoare la Slatina
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 25 APRILIE 2019
  • Editorial
    Sanatate
    Gura targului
    Cultura
  • Expoziţie de icoane pe sticlă, la Muzeul Judeţean Olt
  • O doljeancă de 15 ani, câştigătoarea trofeului Festivalului „De Dor, De Primăvară” de la Caracal
  • Festivalul „Carul de flori” din Giuvărăşti, la o nouă ediţie
  • Premiul I pentru un tânăr din Oboga, la Festivalul Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti
  • Ancheta
    Advertorial
    © Eveniment de Olt. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea ziarului Eveniment de Olt şi nu pot fi folosite fără acordul ziarului.