Militarii au intervenit cu o autoscară pentru lucru la înălţime şi au reuşit să dea jos ţurţurii care puteau în orice moment să cadă în capul trecătorilor. “Ţurţurii formaţi reprezentau un real pericol pentru pacienţi şi nu numai. De aceea am solicitat sprijinul pompierilor pentru îndepărtarea lor”, a precizat managerul SJU, dr. Andrei Iordache.
Angajaţii ISU Olt au primit de la începutul anului şi până în prezent peste 30 de solicitări pentru îndepărtarea ţurţurilor. Numai ieri pompierii au intervenit la nouă cazuri de acest gen. “Aproximativ 90% dintre intervenţii au fost la solicitarea unor instituţii, iar restul la blocurile de locuinţe dar numai acolo unde apartamentele de la ultimele etaje erau nelocuite sau proprietarii nu puteau să dea jos ţurţurii în condiţii de siguranţă”, a precizat plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.
Publicat: marţi 21.02.2012
Autor articol: A.M.P.391 vizualizari
|
||
Eveniment de intrebat
Ce director PDL a trecut de partea PSD?
Dorel Şteomlega.
Ai o stire ? Sesizeaza-ne
Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.
TITLURILE EDITIEI DE AZI