Publicat: joi 21.03.2019

Intitulată sugestiv „Ape curate – oameni sănătoşi!”, acțiunea de sâmbătă face parte din programul stabilit de ASRO pentru acest an și își propune, pe lângă curățarea propriu-zisă a malurilor Oltului, și conștientizarea tuturor pescarilor de pe Olt și a cetățenilor județului de pericolul poluării malurilor și apelor râului Olt pentru sănătatea noastră. Acum trei ani, chiar înainte de a se înfiinţa asociaţia, membrii acesteia au mai organizat o acțiune asemănătoare, care s-a bucurat de un real succes.
„Nu trebuie să aruncăm sticlele pe malul apei! Dacă nu azi, poate mâine cineva se poate tăia într-un ciob. Din trusa oricărui pescar și nu numai a lui, cât și a celorlalți cetățeni care își petrec timpul liber în habitatul natural oferit de râul Olt, nu trebuie să lipsească un lucru banal: sacul menajer! Trebuie să strângem gunoiul de fiecare dată. Fiecare obiect aruncat în apă, constituie o sursă de poluare, iar poluarea ucide. Trebuie să păstrăm apele curate! Aceste lucruri trebuie să le facem, în primul rând, pentru copiii noștri! Copiii noștri merită un viitor mai bun și mai curat, de aceea îi rugăm pe cetățenii Slatinei să se implice și să fie alături de noi sâmbătă!”, spune Doru Mara, președintele Asociației „Salvați Râul Olt”.
Pe lângă membrii asociaţiei, printre partenerii acestui proiect se numără reprezentanţi ai instituţiilor de mediu şi salubritate din judeţ – Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt, Garda de Mediu Olt, Salubris SA, dar şi profesori şi elevi ai Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina.

Autor articol: Cătălin FIRCOIU513 vizualizari
Comenteaza si tu articolul:
Nume*
Comentariu*
 
Introduceti codul din imagine*
 
 
Cetățean
duminică 24.03.2019 19:54
Cred c-ar fi mai indicat ca cei de la garda de mediu să dea niște amenzi ,, pescarilor,, care aruncă gunoaiele decât să strângă după ei ! Voi nu ați înțeles că românul nu știe decât de frică ? Dacă-l arzi la buzunar, garantat nu mai face aceeași prostie a doua oară !!

  

Adauga un anunt
Ai un anunt si nu stii unde sa il publici ?
 
Eveniment de intrebat
Ce investiţie a fost finalizată şi inaugurată recent în comuna Ianca?

Grădiniţa cu Program Normal din satul Potelu, un proiect realizat prin PNDL

Publicitate
  

Barfe, zvonuri si cancan-uri
Barfe, zvonuri si cancan-uri
Prima pagina in format PDF

Ai o stire ? Sesizeaza-ne

Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.

 

Arhiva
TITLURILE EDITIEI DE AZI
Interviu
Actualitate
  • Familie săracă, ajutată să aibă un Paște îmbelșugat
  • Anunț de presă
  • Inspectorii de muncă, controale pe şantierele temporare şi mobile de construcţii
  • Primele tomate oltenești, vândute la prețuri mari în piețe din București
  • Şase primării din județ cer autorizații pentru târgurile de miei
  • Politica
  • România în care „se poate”
  • Rareș Bogdan și Marian Jean Marinescu au stat de vorbă cu alegătorii din Slatina și Balș
  • Paul Stănescu, unul dintre cei mai activi parlamentari
  • Marian-Jean Marinescu: „Pe 26 mai alegem dacă rămânem de partea UE sau ne întoarcem cu faţa spre Est”
  • Administratie
  • Asfaltări în trei cartiere ale Slatinei
  • Clădiri publice, modernizate cu bani europeni
  • Aprobare pentru proiectul de extindere a sistemului video, la Slatina
  • Oltul se dezvoltă cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional
  • Primăria Slatina a pus la punct o strategie pentru fluidizarea traficului
  • Eveniment
  • Șase persoane implicate într-un accident produs pe o stradă din Caracal. O femeie și o adolescentă de 14 ani au ajuns la spital
  • Cherestea transportată ilegal, confiscată de poliţiştii olteni
  • Poliţiştii au tras focuri de armă pentru prinderea unor hoţi care au dat o spargere în Grădinari
  • Agenţi de poliţie, agresaţi de un bărbat din comuna Izvoarele
  • Incendiu de la un calculator la Hotelul Zytto din Slatina
  • Social
  • Direcția de Asistență Socială caută 100 de asistenți maternali
  • Zeci de bilete în staţiuni balneare, pentru pensionarii din Olt
  • Copiii din cadrul DGASPC Olt, în spectacol înainte de Paşte
  • Olimpiade naționale, organizate săptămâna viitoare la Slatina
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 25 APRILIE 2019
  • Editorial
    Sanatate
    Gura targului
    Cultura
  • Expoziţie de icoane pe sticlă, la Muzeul Judeţean Olt
  • O doljeancă de 15 ani, câştigătoarea trofeului Festivalului „De Dor, De Primăvară” de la Caracal
  • Festivalul „Carul de flori” din Giuvărăşti, la o nouă ediţie
  • Premiul I pentru un tânăr din Oboga, la Festivalul Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti
  • Ancheta
    Advertorial
    © Eveniment de Olt. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea ziarului Eveniment de Olt şi nu pot fi folosite fără acordul ziarului.