Medicii îşi pot parca acum din nou autoturismele în incinta spitalului, pe platoul din faţa unităţii, după ce conducerea SJU a interzis, în 10 noiembrie 2011, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie, parcarea autoturismelor de către angajaţii spitalului în incinta instituţiei. Decizia a fost atacată de sindicatul medicilor la Tribunalul Olt, care le-a dat câştig de cauză acestora, însă soluţia a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova. Medicii au fost împiedicaţi să-şi parcheze autoturismele în vechea parcare şi după ce au intrat în posesia unei ordonanţe preşedinţiale, care le dădea acest drept până la finalizarea procesului. Ordonanţa a avut, totuşi, un efect: conducerea spitalului le-a pus doctorilor la dispoziţie pentru parcarea maşinilor un spaţiu în spatele spitalului, unde accesul se face pe poarta folosită la transportul gunoiului. Camera Federativă a Medicilor nu a acceptat soluţia. „Am câştigat şi la Curtea de Apel Craiova, care a respins recursul declarat de Consiliul de Administraţie. Mâine vom purta o discuţie cu managerul spitalului şi sper că ne vom putea parca autoturismele pe vechiul loc cu această destinaţie fără nici o problemă. Şi vorbesc aici doar de noi, de medici. Dacă altcineva dintre angajaţii spitalului doreşte să-şi parcheze maşina acolo să deschidă process, pentru că noi am cheltuit bani pentru acest proces“, a declarat ieri preşedintele Camerei Federative a Medicilor din SJU, dr. Eufrosina Brătoi.
Renunţare
Potrivit Eufrosinei Brătoi, este foarte posibil ca sindicatul pe care-l conduce să renunţe şi la plângerea penală depusă la Parchet împotriva membrilor Consiliului de Administraţie al spitalului, tot pe seama parcării. Dosarul în care o parte dintre membrii CA, ca şi doi foşti membri ai consiliului, sunt cercetaţi penal se află la Poliţia Slatina. „Nu cred că mergem mai departe cu această plângere acum, după ce am câştigat în instanţă. Voi discuta cu colegii mei această problemă şi vom lua o decizie. Dar eu aşa zic, că vom renunţa“, a mai spus Eufrosina Brătoi.
Publicat: marţi 21.02.2012
Autor articol: Costel Mirea551 vizualizari
|
||
Eveniment de intrebat
Ce director PDL a trecut de partea PSD?
Dorel Şteomlega.
Ai o stire ? Sesizeaza-ne
Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.
TITLURILE EDITIEI DE AZI