Publicat: miercuri 19.06.2019

„Două din cele şapte autospeciale primite de IPJ de la Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române, au ajuns la Serviciul Rutier, iar celelalte cinci au fost repartizate secţiilor de poliţie rurală din judeţ”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Olt.
Autoturismele sunt marca Dacia Logan, iar cele pentru Serviciul Rutier Olt sunt la Slatina şi Scorniceşti. Celelalte cinci echipaje vor fi folosite de poliţiştii din comunele Curtişoara, Dobroteasa, Gostavăţu, Grojdibodu şi Sprâncenata.
În parcul auto al Ambulanţei Olt au fost primite de săptămâna trecută două autosanitare de tip C 2. Doctorul Alin Dicu, directorul medical al instituţiei, a spus că una dintre acestea va rămâne la Slatina, iar cealaltă va fi repartizată unei substaţii din judeţ. Chiar şi aşa, reprezentantul SAJ Olt a precizat că la nivelul judeţului ar mai fi nevoie şi de alte autospeciale, ţinând cont că majoritatea ambulanţelor din parcul auto al instituţiei sunt învechite.
„În acest moment avem 59 de ambulanţe de tip A, B şi C, plus un ACD. Ultima dată am mai primit două ambulanţe tip C de la Ministerul Sănătăţii. Au ajuns în judeţ de aproximativ o săptămână, una dintre ele va rămâne la sediul central din Slatina, iar cealaltă va ajunge la o substaţie din judeţ, urmează să stabilim exact care va fi aceasta. Avem informaţii că în perioada următoare vom mai primi ambulanţe de tip B, aşteptăm să vedem care va fi numărul lor şi data la care le vom primi. În continuare mai este nevoie de autospeciale, pentru că parcul auto al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt este în mare parte învechit”, a declarat doctorul Dinu de la Ambulanţa Olt. 

Autor articol: Cătălin FIRCOIU523 vizualizari
Comenteaza si tu articolul:
Nume*
Comentariu*
 
Introduceti codul din imagine*
 
 
 
Nu exista comentarii
 
Adauga un anunt
Ai un anunt si nu stii unde sa il publici ?
 
Eveniment de intrebat
La ce sumă se ridică costurile pentru amenajarea noului parc de la fosta unitate militară din Slatina?

Aproximativ 13,7 milioane lei

Publicitate
  
 
 

Barfe, zvonuri si cancan-uri
Barfe, zvonuri si cancan-uri
Prima pagina in format PDF

Ai o stire ? Sesizeaza-ne

Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.

 

Arhiva
TITLURILE EDITIEI DE AZI
Interviu
Actualitate
  • 51 de porci, uciși preventiv la o stână din Ianca
  • Parcul industrial Slatina așteaptă investitorii, cu facilități fiscale consistente
  • Amenzi pentru instructorii auto. Poliţiştii au verificat dacă respectă traseele de instruire
  • Încă un focar de pestă porcină, confirmat la Ianca
  • Tineri fermieri din Olt, dați exemplu de ministrul Petre Daea
  • Politica
  • Gabriela Firea, propunerea PSD Olt la alegerile prezidențiale
  • Administratie
  • Terasa de la Cinema Slatina a fost desființată
  • Școală modernă, copii fericiți la Colegiul Minulescu
  • Investiții masive în instituțiile de învățământ din Slatina
  • Primăria Slatina a actualizat lista de investiții
  • Voluntariat la Caracal. Soldaţii americani de la Baza Deveselu au vopsit sala de sport de la Liceul „Ioniţă Asan”
  • Eveniment
  • Doi răniți în urma unui accident feroviar, la Corbu
  • Bărbat electrocutat la pescuit
  • Dosare penale pe numele a şapte şoferi prinşi cu nereguli în trafic
  • Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs la Jitaru. Un TIR şi un autoturism, implicate în impact
  • Magistrații au decis: Sorina poate pleca în SUA
  • Social
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 26 IULIE 2019
  • Val de solicitări pentru locurile disponibile la creșele din Slatina
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 25 IULIE 2019
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 24 IULIE 2019
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 23 IULIE 2019
  • Editorial
    Sanatate
    Gura targului
    Cultura
  • „Soţ de vânzare”, o nouă piesă de teatru pe scena Centrului Cultural Slatina
  • Sărbătoare mare de Sfântul Ilie, la Coloneşti
  • Ancheta
    Advertorial
    © Eveniment de Olt. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea ziarului Eveniment de Olt şi nu pot fi folosite fără acordul ziarului.