Publicat: miercuri 22.02.2012

Surse din anturajul directorului general al societăţii, Vasile Mircescu, susţin că luni două autoturisme Renault şi-au făcut apariţia în curtea unităţii, nou-nouţe. Este vorba de un Renault Fluence, al cărui cost poate ajunge până la 20.150 de euro şi de un Renault Clio, al cărui preţ de piaţă poate atinge valoarea de 16.420 de euro. Asemenea achiziţii vin pe fondul unor nemulţumiri crescânde în rândul muncitorilor care în zilele geroase au lucrat suferind de frig în hala demolată parţial de o firmă angajată de Dedeman, retailerul care anul trecut a cumpărat  peste 27.000 mp din terenul deţinut de Utalim. Hala a rămas deschisă pe toată lungimea laturii dinspre strada Cireaşov, aşa că lucrătorii şi-au desfăşurat orele de serviciu în condiţii extrem de grele. Încercarea angajaţilor într-o dimineaţă de a refuza să înceapă munca din cauza frigului, solicitându-i directorului câteva zile libere până trece vremea rea, nu a avut nici un efect asupra şefului Mircescu. Abia după ce Eveniment de Olt a publicat un articol care arăta opiniei publice cum lucrează oamenii la Utalim şi după ce inspectorii de muncă au efectuat în unitate un control conducerea şi-a înmuiat încăpăţânarea şi le-a dat angajaţilor un răgaz de 10 zile pe care ei le vor recupera ulterior. Oamenii au acuzat (între ei, pentru că se feresc să vorbească cuiva din afara societăţii de teamă că şefii s-ar putea răzbuna lăsându-i fără serviciu) că nimeni nu se mai îngrijeşte de soarta lor la capitolul condiţiilor de muncă. Angajaţii susţin că o cheltuială nu prea mare ar fi putut rezolva problema halei lăsată de izbelişte după demolare, ca şi construirea unui grup sanitar care să corespundă normelor minime de igienă, pentru că ceea ce se cheamă WC acum este un spaţiu închis, mizerabil şi nesaparat, aşa că bărbaţi şi femei folosesc acelaşi loc destinat satisfacerii nevoilor biologice. Şi asta după ce cei trei directori şi personalul TESA se lăfăie într-un imobil reabilitat şi dotat cu tot ce este necesar unor condiţii moderne de lucru.

Pentru şefi lux, pentru subordonaţi salarii ciuntite
Sursele citate n-au putut spune dacă cele două autoturisme au fost achiziţionate (dacă au fost achiziţionate) în conformitate cu o hotărâre a acţionariatului decisă într-o adunare legal constituită. Ele leagă însă toată această poveste de faptul că şefii unităţii au încurcat priorităţile, lăsându-i pe cei care asigură producţia la coadă.
Sursele citate leagă apariţia celor două maşini Renault şi de posibile explicaţii mai întunecate. De pildă, oamenii discută despre preţul terenului vândut de Utalim retailerului Dedeman (tranzacţie pe care o vom trata separat într-un articol viitor). Cert este că în vreme ce şefii se plimbă în maşini de lux, subordonaţii primesc venituri sub procentul normal de salarizare, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, luna trecută.

Autor articol: Costel Mirea574 vizualizari
Comenteaza si tu articolul:
Nume*
Comentariu*
 
Introduceti codul din imagine*
 
 
cristina
vineri 24.02.2012 08:43
cand se deschide Dedemanul ? Astia au preturi bune fata de actualii bisnitari de materiale din oras.
de unul
joi 23.02.2012 15:37
nu de asta era vorba ci de faptul ca niste oameni lucreaza in conditii aiurea fata de cum ar trebui sa fie ba analfabetule
DE MARANCEA
joi 23.02.2012 11:41
BAI ANALFABETILOR DE SINDICALISTI, VOI NICI DUPA 13 DE LA PRIVATIZARE NU ATI INTELES CA LUCRATI LA PATRON.NU VOI DISPUNETI, CE SE CUMPARA SAU CE SE VINDE.
Adauga un anunt
Ai un anunt si nu stii unde sa il publici ?
 
Barfe, zvonuri si cancan-uri
Barfe, zvonuri si cancan-uri
Eveniment de intrebat

Ce director PDL a trecut de partea PSD?

Dorel Şteomlega.

Prima pagina in format PDF

Ai o stire ? Sesizeaza-ne

Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.

Publicitate

 

TITLURILE EDITIEI DE AZI
Interviu
Actualitate
  • Peste 44 de milioane de lei încasate de Finanţe în aprilieq
  • Mai mult de jumătate din centrele de examen, dotate cu sisteme de supraveghere video pentru bac şi Evaluarea Naţională
  • Prima ediţie a concursului interjudeţean „Medicii de mâine”, desfăşurată la Colegiul Naţional „Radu Greceanu”
  • Dezastrul de la Perieţi după mandatul de 22 de ani al lui Ion Luţă
  • Politica
    Administratie
  • Primarii traseişti, la limita legalităţii
  • Eveniment
  • O elevă din Caracal a vrut să se sinucidă după ce a furat banii colegilor
  • Spulberate pe trecerea de pietoni
  • Lovită în staţia de autobuz
  • Slătinean arestat pentru tâlhărie
  • Expoflora închide circulaţia pe A.I. Cuza
  • Social
  • Dascălii susţin titularizarea în 53 de centre de concurs
  • Ce declaraţii fiscale trebuie depuse până pe 25 mai 2012
  • Editorial
    Sanatate
    Gura targului
  • Barfe, zvonuri si cancan
  • Cultura
  • „Noaptea Muzeelor“ la Slatina
  • Sport
  • Liga a IV-a: Liderul, duel cu “lanterna”
  • Vişina Nouă, deplasare la Măciuca pentru a se confrunta cu liderul Damila
  • Caracalenii vor puncte din disputa de pe teren propriu cu FCM Târgovişte
  • FC Olt îşi trece în cont trei puncte la masa verde
  • Alro joacă pentru spectatori în partida cu CSM Râmnicu Vâlcea
  • Ancheta
    © Eveniment de Olt. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea ziarului Eveniment de Olt şi nu pot fi folosite fără acordul ziarului.