Publicat: miercuri 06.06.2018

Amfiteatrul Colegiului Naţional „Ion Minulescu” a găzduit miercuri un simpozion derulat de Ministerul Românilor de Pretutindeni, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), având ca parteneri mai multe instituţii din judeţ. 

Tinerii, elevi sau studenţi, dar şi dascălii lor, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean al Părinţilor au aflat ce trebuie să facă, înainte să plece în străinătate. „Sub patronajul Guvernului României, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni organizează o campanie «Informare acasă, siguranţă în lume». Este vorba despre a merge în fiecare judeţ din această ţară. În acest moment avem parcurse aproximativ 20 de judeţe. Pe scurt, dorim să informăm tinerii cu privire la riscurile la care se pot expune atunci când merg în străinătate, mai puţin informaţi sau neavând cunoştinţe de bază, când călătoresc să muncească sau să studieze”, a declarat Victor Ionescu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Românilor de Pretutindeni.

Informaţia, transmisă către toţi elevii

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au primit cu braţele deschise această campanie de informare şi vor avea grijă să transmită tot ce au aflat către un număr cât mai mare de elevi. „Consider că este o campanie extrem de utilă, având ca scop principal informarea. Ca să îţi stabileşti nişte priorităţi, trebuie să fii informat”, a spus Adrian Bărbulete, inspectorul şcolar general al ISJ Olt.
Şefii instituţiilor partenere le-au explicat celor prezenţi cât de important este să apeleze în primul rând la serviciile pe care le oferă fiecare, înainte să se lase conduşi de o informaţie pe care o găsesc în mediul on-line.
Din partea Consiliului Judeţean al Părinţilor a fost transmis, în cadrul simpozionului, un mesaj de apropiere a familiei faţă de tinerii care vor să plece în străinătate. Iar profesorii şi elevii participanţi au apreciat iniţiativa celor de la Ministerul Românilor de Pretutindeni.
Campanii de informare similare se desfăşoară, în această perioadă, în toate judeţele ţării.

Autor articol: Simona Vârban370 vizualizari
Comenteaza si tu articolul:
Nume*
Comentariu*
 
Introduceti codul din imagine*
 
 
 
Nu exista comentarii
 
Adauga un anunt
Ai un anunt si nu stii unde sa il publici ?
 
Eveniment de intrebat
Ce sumă alocă Primăria Slatina pentru implementarea unei noi ediţii a programului „Primul meu ghiozdan”?

60.000 de lei

Publicitate
  
 
 

Barfe, zvonuri si cancan-uri
Barfe, zvonuri si cancan-uri
Prima pagina in format PDF

Ai o stire ? Sesizeaza-ne

Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.

 

Arhiva
TITLURILE EDITIEI DE AZI
Interviu
Actualitate
  • COMUNICAT DE PRESA
  • ANUNŢ
  • ANUNŢ
  • ANUNŢ
  • ANUNŢ
  • Politica
    Administratie
  • Satele oltenești, în continuă dezvoltare cu ajutorul fondurilor alocate prin PNDL
  • Eveniment
  • Scandal în urma unor neînțelegeri în trafic, la Slatina
  • Alexandra la 112: „Veniți repede că mi-e frică...”
  • DIICOT anunţă că Gheorghe Dincă nu a avut dosar penal în ultimii 15 ani
  • Conducerea IPJ Olt, completată cu doi adjuncţi
  • Suspectat de uciderea Alexandrei şi Luizei, Gheorghe Dincă şi-a retras contestaţia împotriva arestării preventive
  • Social
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 27 AUGUST 2019
  • Editorial
    Sanatate
    Gura targului
    Cultura
    Ancheta
    Advertorial
  • Sfaturi utile pentru alegerea unui credit online urgent
  • © Eveniment de Olt. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea ziarului Eveniment de Olt şi nu pot fi folosite fără acordul ziarului.